Ochi roșii flămânzi de întuneric te priveau…
Iată-mă doamnă.
Buzele flămânde de tăcere te sărută pe amintire.
Aici sunt doamnă.
Brațul meu dornic de nemișcare îți mângâie orizontul.
Mă întrevezi prin tulbure?
Respiră-mi durerile.
Ia-mi și tăvălește-le pe toate,
ucide-mi visele
te rog.
Ia-mi câte un vis, îți repet,
înmoaie-l până la mocirlă în balta neagră
dintre care călcâiul tău roz de nemurire
peste care rochița ta rece
ascunde pudică două coapse
acoperite cu cei mai argintii solzi din lume.
Þi-am supt laptele negru.
Între sânii tăi goi mă mir de cât de departe,
de cât de destul,
mă satur de timp.
Îți dezvelesc carnea începutului,
tu, un punct.
Te știu prea bine te recunosc
Din somnul geometriei mele de om.
…
- Cine viermilor ești, muritor netrebnic?
- Un simplu suflet, Stăpână… și am venit să mor.