Soare orb

Soarele-orb topește cerul,
Care plouă peste mine,
Cu meduzele albastre,
Ale ochilor ei limpezi.

Marea dulce se degustă,
De pe limba-mi suferindă,
Sângerie și sărată,
Ce-a zburat după cuvinte.

Ceara lunii îmi astupă
Nări și gură laolaltă,
Ca să-mi moară în fântână,
Sufletu-mi—pasăre spartă.

ÃŽntind aripile-n cuie,
Crucifix în destrămare,
Închid pleoapele-amândouă,
Șterg polenul de pe floare…

Nașterea e interzisă,
E cenzură de lumină,
Ochii mei—cuiburi de ouă…
Părăsite… zac în tină…

Soare orb și…soare orb…

EROTIKON

Singur în sala de inimi visânde,
Vrăjit zac în patul negrilor ochi,
Care-mi servesc leneÈ™ cafeaua,
Din ceașca lor de ghicitori.

Se văd prin sticla pielii tale,
Superbii arbori de Bonsai,
Crescuți în penele de îngeri—
Căzutele fugii din Rai.

Trăiesc mahmur în primul act,
Al unei piese orientale,
Cu Tine-n rolul principal,
Cu Luna-n în roluri secundare.

Pășesc desculțe, miriapodic,
Pe fruntea mea, buzele-ți grele,
Gesticulând senzual iubirea—
Extatic ritm din dans de iele.

M-afund cu mâinile la ochi,
În mișcătoarele nispuri,
Ale privirilor fluide,
Ce-mi desenează-n palmă cercuri.


Fuga din Mine

Vitralii din aripi plumbuite de fluturi,
Îmi străjuie Altarul din cioburi de frunți,
Speriate de vânturi de beznă lividă,
Se-agață-n icoane, suspine de prunci.

Ocelii cu gheare și pene tăcute,
Pândesc disperarea brațelor lungi,
Desprinse din ghemul mâinilor arse,
Ce stă ca să cadă din turla de sus.

ÃŽncepe asediul: talazuri de clopot
ÃŽndoaie noaptea sub ploaia de cruci,
Săgeți ascuțite în limbă de șarpe,
Vânează zborul liliecilor muți.

Se sparge Altarul și-n sânge de aripi,
Se-ncheagă ruinele Ultimei Rugi,
Se-neacă Cerul și fumegă Marea,
Sub pașii zburați ai Ultimei Fugi.