De cand am ales
sa scriem pe aceeasi coala
de lut,
ai mai crescut.
Ti-a mai crescut nelinistea,
iar din umeri
ti-au iesit noduri
rugatoare
sper Cer.

De cand mazgalim
aceeasi coala
ti-ai pironit sufletul
pe plansa rece a Soarelui,
ca un Procust,
deformandu-l dupa forme
felurite de aripi.

Din el
plange cu lacrima vie
a luminii
si noi gravam,
inca,
acea bucata de coala
de marimea Universului