cand marea poezie e cea nescrisa,
nu-mi atinge sufletul
ce dogoreste inchis intr-o nuca,
ma mistui mustind de flacari
sub coaja ce respira racoare.
nu-mi topi mugurii de sange
aninati de pleoape,
vor inflori asfintituri reci.
nu-mi risipi norii de suspine,
nu-i mangaia cu privirea ta
ce se despleteste in suvite de lumina,
ei se adapa si cresc din fumul flacarii
ce se subtiaza inaltandu-se
si moare in mine...
nu-mi sorbi soaptele,
sunt fluturi de funingine
ce-si desfac aripile istovite
intr-un vaier stins pe buzele mele.

nu atinge miezul nici acum,
cand putrezeste adapostit intr-o nuca
si tanjeste sa fie invelit mai bine.
asculta golul ce canta!