Același foșnet vechi
de mătase nouă - eu;
aceeași perdea oțelită
a distanței incolore - tu;
același văl de tafta
al tăcerii - noi.

Mă întreb
când va ajunge ecoul gri
al iubirii mele
să bată
la poarta de granit
a gândurilor tale multicolore?

Știu
că într-o zi
se va frânge-ntre ploi, peste noi
vălul transparent
al uitării de sine.

Aștept ziua aceea....