sunt trist si salbatec pe muntii
infernului,
iubirea mi-e moarta si inima imi atarna
de zare infasurata in matase neagra;
cateva zambete se mai tin de umeri
si in carne imi mai ard palmele tale
pornite candva pe mangaieri,
cenusa pe cap nu imi mai presar
si nu mai implor si nu mai cred,
calc peste tulpinile lumii, tinere inca,
nu am trecut, pentru ca ochii mintii
i-am inchis pe veci.
tu vei rade stiindu-ma fericit,
eu voi plange stiindu-te trista.
prin cartea omenirii nici nu stiu
de se vor tine minte cuvintele mele
de mort intre vii.
si nici nu imi pasa prea mult,
si nici nu mai vad mare lucru
acum cand trec peste muntii infernului,
salbatec si trist.