Isi ratacise betigasele in supa mea de linte,
si acum imi zambea retrasa, dincolo de coltul mesei,
abandonata, precum bucatile de lemn
ce se inecau in prea multa proteina naturala.
Printesele nu ma cauta la ore nepotrivite,
deci cu sigurantza ca nu imi va rezerva surprize
viitorul alaturi de ea, sau de supa mea albicioasa,
si uite-o cum isi baga mana pana la cot,
in incercarea ei disperata, de a salva
demnitatea betisoarelor de orez.
Isi pierduse maneca dreapta si umarul i se profila
pe genunchiul meu drept, ca o stampila
de continua acceptiune, sau cum ar zice un poznas batran,
"fetei asteia ii place sa danseze",
eu am uitat sa o intreb daca stie sa inoate,
acum cand o vad scufundata pana la brau in supa mea de linte
tragand in zadar de capatul alunecos al unui betigas.
Printesele nu ma cauta la ora mesei,
si pe deasupra nu au atata nesimtire,
cat sa se sinucida
in supa mea cu gust de linte.