Tu,Doamne,mai poÈ›i să ne vezi,
Să ne mai conduci pe întuneric.
Jurăm că suntem orbi de nu ne crezi
Ne-a părăsit lumina soarelui prielnic.

Sau poate nu mai vrem – e-aceeaşi ;
Ne dor şi lacrimile plânse pe pietre,
Şi porcii la ignat ,negraşi ;
Ni-e stins până şi focu-n vetre.

E prea greu,iar umerii ne dor ;
Stă inima să puşte de tristeÈ›i;
Se culcă grâul galben pe ogor
Şi uită,Doamne,că n-avem cântăreÈ›i.

Cui să-i mai ardă pe-ntuneric să joace,
Hambarele ni-s până-n vârf cu nenoroc.
Am ars până şi cele câteva cojoace
Să ne-ncălzim puÈ›in la foc.

Dă-mi,Doamne,sternul Tău să-l plâng,
Să îl îndoi de greul lacrimei din ochi
Şi să-l dezdoi,să-l ard,să-l frâng,
Să mă adun cu fraÈ›ii mei cei orbi.

Iată că-n pălmi lacremele-ncet se strâng
Ţi le dăm Ţie toate,Doamne, să le sorbi.