crede-mă, oamenii nu sînt întîmplători
și zorii în apus sînt mii de stele
zîmbet îndrăzneț cireașă la urechi
vraja cade-o dată-n an
printre pustiile cărări săpate-n alabastru
însingurări în sticle de oțel crăpate
haina căptușită-atunci cu flori de tei
în mîngîierea merelor domnești
grădina mare-a fericirii…
crede-mă că trecatoare nu-s
gurile lipite-n țurțuri calzi brîncovenești
și laptele lăptos de lăptărie
sau, din vecini, moșneagul într-o singură ureche.