am pornit spre celălalt capăt al orașului,
așteptau toți în fața unei biserici cu turlele îndreptate spre mine,
atât doar, să nu mă lovesc de ele,
altfel îmi va pleca tot sângele din corp,
să se amestece cu zilele care au fost deja scoase din calendar,
și toată așteptarea ar fi în zadar dacă nu e omogenă soluția asta,
cum altfel să rezolvi atâtea probleme,
când toți au mâinile legate cu ceasuri incapabile să simtă
ritmul alert al orelor și se gândesc doar la elixirul vieții,
într-o noapte bună o să-i găsesc pe toți spânzurați într-o cană cu apă
cu toate lucrurile personale întinse sub ei
ca un drum care duce spre celălalt capăt al orașului,
acolo unde s-a mutat o biserică fără cimitir, fără turle,
fără clopot voluminos sub care să se ascundă toți credincioșii.