din coloșii de tăcere
adunați pe cer în umbre
picuri mari de doruri grele
se strecoară printre raze
și-aduc ierbii mângâiere

din coloana vertebrală
a iubirii infinite
se-nfiripă cu miez verde
nervii despletiți în șapte
de lumină ancestrală

din coloratura blândă
se desprind și mă-nfășoară
șapte aripi de iubire
mă plutesc și mă înalță
când râzândă, când plângândă

dincolo de zi și noapte
mă dizolv în atmosferă
mă confund cu tot ce este
și mă regăsesc pe mine
și mă pierd de toți și toate


și mi-e bine, și mi-e bine