iubeste-ma, te rog, mai absolut
si mai inalt de vechile frontiere,
mai simplu decat tot ce s-a vazut
in dragostele tale efemere,

inalta-te, ca sa-mi rastalmacesti
poemul vietii prin poemul mortii,
iar mai pe urma, ca sa ma uimesti
incendiaza-ti visele si sortii!

grabeste-te, caci eu, din zi in zi
ma schimb in praf gonind prin atmosfere
cu gand sa mor cand tu ma vei gasi,
infasurat in giulgiu de tacere,

stiut fiind ca de atat frumos
cat poate naste noaptea intr-o zi,
poti sa aduci intregul cer mai jos,
murind apoi ca sa mai poti iubi...