Mai mult decât întristările anodine
regret umbra sângerândă a amurgului
pe obrajii noștrii mușcați
de plânsul îndepărtat al oceanului
dezgropat nebunește de sub dune
revenind răzbunător în urma refluxului
când magii rostesc sentințe divine
când zborurile încremenesc neisprăvite
când privirile se reîntregesc sincopat
și dorintele se răsfrâng nepotolite.
Clipele ne grăbesc, anii ne osândesc,
precum două nume scrijelite-n nisip
valurile ne destramă nemilos
și ne aruncă pe aripi umede
copleșiți de ardoarea naivă
a întregului recompus firesc
de doi copii veșnic flămânzi
abandonați la sânul trist al Lunii.

29 iulie 2001


Din volumul "Sacrificiul mirării", apărut 8 martie 2002 la editura Pro Transilvania