Am întâlnit luciul mat al muzicii.
Avea un ten palid însă nicidecum anemic,
era legat în marochin roșu
pentru că altfel s-ar fi revărsat sălbatic
peste gramofoane.

Plăcile se învârteau nebunește,
zgâriate de ac cu un parfum enigmatic,
erau fermecate și domesticite
iar sunetul ieșea aproape gelatinos
și putea fi studiat îndeaproape.

M-am oprit, m-am împotmolit
tot șlefuind înecul rece și m-am închis
în gramofon
așteptând luciul mat al muzicii,
așteptând să-l ruginesc...