Cand, acum mai bine de doua decenii, pe cand eram un tanar jurnalist amator, am asistat la momentul emotionant al expunerii, in centrul marii Sali frigorifice, special amenajate, de la The Pennsylvanian Institute for Unreliable Studies (PIUS), a unui enorm bloc de gheata in care se stravedea o silueta monstruoasa, am stiut ca drumul vietii mele este decis. M-am apropiat atunci cu sfiala si imensa curiozitate de cristalul din care emana frig si ceata. Fiinta inclestata-n interior nu semana cu nimic din ce poti vedea pe pamant, desi zambetul cam natang ii dadea un straniu aer uman. Dar cele zece coarne care-i tasneau din teasta masiva, penajul care-i iesea din operculele din dosul urechilor, si care inca mai pastra o nuanta violeta, si mai ales sirul formidabil de solzi care-i tiveau coloana vertebrala, din crestet pana la coada vag reptilina, ii dadeau aspectul fantastic al unei creaturi dantesti. Creatura era implatosata si avea la brau un formidabil iatagan de otel, pe lama caruia se insirau un fel de rune. In pumnul cu patru degete dotate cu gheare inca mai strangea un buzdugan ce trebuie sa fi cantarit cateva tone.
A fost prima mea intalnire cu ZMEUL, fiinta careia i-am dedicat apoi intreaga mea cariera si putere de munca. De-atunci am calatorit in toata lumea pe urmele sale, am vizitat situri arheologice, am explorat universul subpamantean, am petrecut saptamani si luni de documentare in marile biblioteci, citind despre miturile intemeierii unor mari orase prin uciderea cate unui balaur de catre sfantul ce a devenit apoi patronul urbelor respective. Am conversat cu cateva exemplare vii care supravietuiesc in rezervatii si gradini zoologice. Azi port cu mandrie urmele acestor „intalniri de gradul al treilea” cu subiectii mei: trei degete lipsa la mana stanga si o frumoasa proteza metalica la incheietura soldului, care nu ma jeneaza decat in zilele cu ploaie.
Rodul acestor cercetari modeste si pline de abnegatie este „Enciclopedia Zmeilor”, lucrare unica in felul ei, in care pentru prima data stravechea specie inteligenta care a facut concurenta, vreme de milenii, omului este prezentata multidisciplinar, in toata grandoarea si sub toate aspectele ei. Realitatea biologica, economica, sociala, culturala, lingvistica si comportamentala a numeroaselor rase ale speciei zmeiesti formeaza obiectul primei parti a lucrarii, bogat ilustrata cu planse si harti de catre nepretuitul meu colaborator, maestrul Banus de Nogent, care-a impartit cu mine ostenelile si bucuriile atator si atator calatorii.
In partea a doua am gasit cu cale sa reproduc integral un vestit ciclu epic din literatura zmeiasca originala, intitulat „Zurba Inelara a lui Meer-Tscha”, descifrat de noi la capatul unei munci de peste patru ani. Scrierea, cuprinzand zece povestiri inlantuite, a fost descoperita pe o maciuca din lemn de esenta tare, bine conservata intr-un strat bituminos. Pana astazi, „Zurba lui Meer-Tscha” este considerata un document complet in privinta vietii si psihologiei zmeilor, si o iscusita scriere literara.
Imi fac o datorie de onoare, in finalul acestei prefete, din a aduce multumirile mele tuturor celor care m-au sustinut si m-au incurajat, mi-au dat sfaturi si m-au criticat necrutator in perioada in care am scris aceasta carte: bunei mele sotii Alsacia si cumnatei mele Lorena (adevarati ingeri pazitori), domnului prof. dr. Serenus Pseudoanaximandros de la Universitatea din Mönchengladbach, parintelui Calinic de la schitul Prescura, domnului plt. Pandele Ion de la Sectia 6 Politie, doamnei Elena Vrancioaia (ale carei basme spuse cu glas duios mi-au luminat copilaria), colectivului de cercetatori stiintifici de la The Special Research Institute of the South-Eastern Tzandarey, precum si unui grup unit si decis de zmei care mi-au facut onoarea sa-mi adnoteze scrierea, grup format din Herr Koole, Bitem App, Grrroooowsfrtkis si nefericitul Arromarroma, zmeul zmeelor cazut pana la urma victima celorlalti trei. Fara ajutorul lor, „Enciclopedia zmeilor” n-ar fi vazut niciodata lumina tiparului.
AUTORUL