în timp ce tocmai ascultam un anume "Concierto de Aranjuez"


Caminante,
mai presus de ochii fosforescenți
ce se ițesc din bezna nepătrunsă
a pădurii parcă de nestrăbătut,
mă întreb, știai că și bufnițelor
le e frică uneori noaptea?!
sunt aici,
păstrând neatinsă sămânță de lumină
pentru cărarea ta,
prin hățișuri de cruci
răstignite și ele, care cum,
una din ele este a ta!
într-o lume în care,
umbra speranțelor tale
zvâcnește întru desăvârșirea existenței sale
micron cu micron...
Tot așa,
să nu încerci a vedea
zgomotul în spirală
al aripilor mele albe și neobosite!
Caminante!
Ai face bine să crezi...
voi proteja ceea ce prețuiești!