sa te indragostesti, atunci, in cele din urma, de zapada,
adica sa stii bine ca e o iubire, in care se va sfarsi
peste cateva saptamani prezenta ei, si aproape un an
dupa aceea are sa trebuiasca s-astepti, de-a lungul zilelor calde,
sau prin noptile reci, sau prin ceata, dar fara ca ea
niciodata sa-ti apara inainte, sub pasi, pe maini, sau
pe fata, in toate zilele acestea. (ca in adolescenta,
cand citisesi o data ca cea mai buna cale de a suporta
indiferenta ei este sa ti-o inchipui plecata. doar ca acuma
nu ti-o inchipui absenta - stii ca nimic - ca-ntr-o moarte -
nu ti-o mai poate aduce acuma, aici, e ca o moarte).
si fara sa te gandesti la asta, stiind
ca s-ar putea ca pana la iarna viitoare tu sa n-o mai iubesti,
zapada - si atunci? trebuie s-o iubesti in zilele astea marunte,
umede, si murdare, in care ceata - se spune asta - mananca zapada,
si zapada e ca o femeie bolnava - si tu o iubesti -
si sa stii - fara sa te mai gandesti - c-are sa se termine -