In creuzetul universului
sta-nchis copilul zen-budhist
ce si-a pierdut copilaria
in oceanul ne-ntelegerii parintilor;

garbov si improscat cu traume
albastru-violete
care-i apasa sufletul candid,
se tanguie Totului
ca sa i se restituie
copilaria pierduta;

isi lasa pletele sa creasca
peste trecutu-i mizer
si cere linistii eterne
sa-i ingroape fiinta;

e vestejit de-atata lupta;
isi biruie paradigmatic viata
si moartea lui,
invie pentru perioade scurte
si reincepe lupta
cu zenitul si genunea,
se scurge printre mediocri
ce-l cred subdezvoltat
si-si etaleaza gandurile-i mari
pe pietre de granit
cioplite parca,
asemeni statuetelor aztece;

N-are odihna,
doarme doar simbolic-un fel de
cufundare-n alta lume,mai pura uneori
sau mai perfida,
si isi inchide sufletu-i
in strasnice si mistice idei
care-l vor macina cu totul,
hibrid al veacurilor ce-au trecut,
adus din nou la existenta