Sub razele lunii
oceanul e dus de mareea iubirii

cand luna e mai aproape de pamant
tulburarea oceanului creste
fluxul, val dupa val
revarsa pe tarm
cautarile amare

luna se inroseste la chip
si desi oceanul inca
nu i-a furat nici un sarut
el primeste un imbold profund
din irosirea stralucirilor cochetariei lunii

fluxul alb ca neaua, impetuos de dragoste
se inalta, se retrage
inainte si inapoi, neincetat...

totusi, pana la luna nu are sa ajunga
Oceanul stie si prinde in tacere
lumina siluetei feerice a lunii
si o duce pana la inima sa, in adancuri
parca sa furiseze in scoici
sclipirea pentru firul de nisip ce naste perla
apoi iar se revolta si o inchide-n sine
doar privitorilor
le lasa iluzia de etern

Aceasta e tacere
refulare si-mpacare