Ne-am întâlnit în ultimul pătrar de clipă,
cu șoaptele propagând concentric
noaptea înaltă până la pământ.
Desigur, nu ne aparțineam
decât nebuniei pe cale de dispariție
și câtorva extatice neînțelesuri;
eram singuri
apoteotic singuri,
mi-era teamă că-mi vor crește încrucișat
trepte-n inimă
și pașii tăi închiși la culoare
îmi vor păta cu solstiții pulsul,
însă ecoul lor fibrila încă
adieri carnale.

Noaptea înaltă până la pământ
poartă lumina pe dos;
de-a lungul primei noastre întâlniri
au crescut
singurătăți decorative oglindind
asemenea păsărilor
depărtări programate genetic;
poate, într-un alt târziu,
i se va da o definiție întâmplării noastre,
și ne vom încrucișa inimile
vulnerabili și febril imprudenți,
în trecerea întâiului pătrar de clipă.

4 octombrie 2003.