Leredem, leredem,
albă-i liniștea din lemn,
când te văd și când te chem
fibre lungi îmi trec prin semn.
Safirlom, safirlom,
uit safirele în Dom
și le ia un călător,
ochii tăi în ele dorm.
Tepetem, tepodum,
cade visul meu nebun
tremurând pe caldarâm,
scrumul din rămasul-bun.
Unsovei, unsovai,
de la răsărit un crai
aducea un lemn de mai
tăind codrul dinspre rai
iar în el te-aveam, m-aveai.

Leredem, leredem,
stăm ascunși, închiși în lemn
și din când în când te chem
dar rămân doar eu. Și-un semn.