pășesc peste pragul toamnei albastre
de dragul tău
inversându-mi anii
prin gura de zi a tunelului
silențios
cu păsări de lumini interogatoare
sângele mă urmează
gravitându-mi umbra plină de răni
și de uimire

tu nu vei muri niciodată mamă
niciodată fiule

zâmbesc în fața dragostei imposibile
de dragul tău
croindu-mi haine
din ochii înroșiti ai apusului
mă salvez pe alb
așa îmbrăcată în visul de gală
durerea mă urmează
o strâng mai strâns în pumnii albaștri
să nu picure
să nu mai

tu nu vei muri niciodată mamă
niciodată fata mea


12.10.03