Te-or fi făcut muică-ta și tătâne-tu
din ce-o fi rămas dintr-un fulger pe-o floare
după ce muțise tunetu’,
dintr-un praf sticlos de rouă
aburcat în pântec
când s-o fi stins luna nouă
cu cântec.
Când te-ai născut,
eu am simțit de departe
un trăsnet necunoscut
lovindu-mă neștiut
dintr-o parte.
Îmi ardea dinlăuntrul,
lotrul!
ca un soare,
și arsura lui mirosea
a fată și floare.