Copilă lină cu fruntea senină
Privești întristată la lumea ciudată
Simțirea ți-e mumă, gândirea nălucă
Ființă fragilă, iubești fără milă
Pe cel căru-i simți atingerea fină

Talentu-i un moft, gândirea-i privită
Așa cum dorința vrea ca să simtă
Un nu este-un poate, un poate-i un da
Te-aprinzi zicând vreau, doar în inima ta

Prilej pentru monștri, cruzime felină
Iubită fecioară în zadar cauți vină
De sângele-ți place din rană curgând
Găsiva-se-acela să taie-n minciună iubirea-ți arzând

Pe blândul ce vrea ca lumea să-ți dea
Finețea-l omoară, în seamă nu-l lua
Dar lasă-l să creadă, așa cum el vrea,
Că ești mântuirea, nu îngerul morții din inima sa.