Femeia:

iubitule, mi-e groază-n astă seară
și chiar la tine-n brațe mi-este frig
visez că fug și că nu pot să strig
în sala vastă cu figuri de ceară

stai lângă mine, taci în astă seară
visez că ești de ceară și te strâng
și tu te moi și eu nu pot să plâng
în diorama cu figuri de ceară




Maimuțoiul:

lungește-te, cu cardinali ,pe soare
la timpul ofilirii, presupus,
aprinse văi în bucle să-ți presare
lumină arsă, stângă, de apus

fii focul de pe lupă, stea exactă
lunule bălăcite în ochean
triunghi adeverit, buză compactă,
gest recuzat, oprit nazarenean




Femeia:

frate, când mă cuprinzi
cu brațul tău, cu blândul, simt un zvon
din care veac suind în trupul meu
de parcă
nu om, ci zeu în brațe strâng
și-o rumeneală-mi urcă în obraji
și patima ce-o scutură zefirul
în sânul nimfei, galeș așteptând
s-apară-n crâng copita despicată
o simt și eu,
așa ți-e sângele de cald, iubite




Maimuțoiul:

să mai mânii vecia cu glasul meu firav
să-ți torn iar hoitu-n rime și-n picuri de lăute?
heruvul ce adastă în tine e bolnav
pe care îl zărisem prin carnea ta, și pute.


o vrabie, cu mii de căpușe sub aripă.
ci numai eu punându-ți o mână căpătâi
te-ncondeiai subțire, te aurii în pripă
și-o candelă-ți pusesem, să-ți ardă la călcăi.