Nimic n-a mai rămas s-aștepte
Când umbra ta a prins să vină
Cu meșteșug călcând pe trepte
Declanșatoare de lumină.

Cu fiecare pas vibrarea-ți
Amplificată se-adâncește
Sfredelitor făcând chemarea-ți
Un gol ce-n mine se-ntregește.

Aproape,-n brațe, mai aproape,
Ca trunchiul plămădind vlăstare,
Te pierzi și te renaști din ape,
Convulsionar, mistuitoare.

Și doar când liniștea s-așterne
Robustă-n noaptea ce-ntârzie,
Incerci dar nu poți a discerne
Cât a fost vis, cât veșnicie.

(Din volumul: CONFESIUNI
PENTRU DOUA GENERATII)