Un vânt îngenuncheat stârnește altul;
Aprinde jar pe gratii sufletești,
Să ardă pasul, năruind asfaltul,
De câte ori de tine te-ndoiești.

Stigmatizați, ne-am conceput înaltul,
Călcând peste pornirile firești,
Cu-aceeași amplitudine ca saltul
Făcut în gol, să nu-l mai regăsești.

Nu am avut pe nimeni să adaste.
De când ne știm, spre mâine, ca-n trecut,
Tot rătăcim pe drumurile vaste,
Pe-același continent necunoscut.

Și cum ne clătinăm între contraste
Dăm viața vamă altui început.