îmi place când ninge
zăpada se-aşterne
pe drumul cu flori de cireÅŸ
mai ţii minte… ?
prin faţa mea trece cuminte o doamnă
privirea ascunsă
doar pasul sculptat într-o urmă sau două
se-aşterne zăpada, din ochii mei plouă
cu fulgi topiţi de iubire
sărată e marea
doar ţărmul îngheaţă
alunec privind la valul în viaţă
se-nalţă furios
iubeÅŸte ÅŸi tace

îmi place când ninge
şi omul se face în mâinile calde un bulgăr
învaţă să meargă împins de la spate
să crească… să crească
o stană de piatră rămâne
şi chipul cioplit să zâmbească
stăpâne cu mâinile aspre
mai stoarce ÅŸi apa din cruce, mi-e sete
mai lasă şi vântul să-mi bată prin plete
o dată şi pace

îmi place când ninge
zăpada se-aşterne
pe drumul cu flori de cireÅŸ
mai ţii minte… ?