Cu sete și sârg am adunat în brațe
Toate cuvintele și am rămas mută
Și oarbă și surdă
Și moartă.
M-apropii de stele
Acolo mi-e visul și calea
Sunt curioasă
Vreau să-ntreb destinul
Și viața
Dar speranța râde de mine
Cuvintele nu-mi ajung
Am nevoie de-un bici să-mi țin calea
Vreau să fiu cal, să am aripi
Și-un clește cu care
Să mă agăț de Calea Lactee
Să fiu univers, să-l supun
Să-l fac mic, să-l înghit
Ca să pot spune că dețin totul
Sst...dar să nu știe nimeni!
Și-n jocul meu voi râde de lume
Și când fulg și cenușă voi deveni
Universul se va pierde...
Va fi nevoie de mine
O mână va veni să mă ridice
Speranța-și va înghiți irona
Pentru că va trebui să-mi fie sclavă
Și în capriciul meu copilăresc
Cu tot ce-a fost eu voi dansa
Și mult în urmă viața mea
Va deveni o clipă, un colț în infinit.
Înfrântă în luptă știu că voi fi
Dar oare există victorii?
Focul m-a-mpins spre nebunie
O sabie cu un tăiș ascuțit
Ce curmă un fir
Mă sufocă
Închid ochii și-mi scapă din mână
Gândurile,
Cuvintele,
Anii.
Uitare...întuneric...
Și cad din nou pe pământ
În zdrențe spre-un nou început
Sunt piatră
Și-am orbit!