Cade abrupt cerul în falii
Nălbindu-ne de sus mereu,
Pe noi, cuprinși pe după talii,
Doi pui rozii de Dumnezeu.

Cum tremurăm, așa, de drag,
Iubindu-ne prin pure sloiuri,
ÃŽngeri din cer poteci ne sparg,
Prin iarnă și prin fulgii roiuri.

Tu ai pe sâni o mantă caldă
Iar eu pe piept doi sâni bălai,
De sus lumina ne tot scaldă
Acum, când ne-alungăm din rai.

S-o fi făcând zăpada movă
O, tu stricată! eu, nesfânt!
Să ni se șteargă galba slovă,
Căci ne iubim ca pe pământ.