Tăcerea ta nu este o furtună în deșert,
Ci așteptarea iernatică a
Zîmbetului răstignit pe crucea acestei zile,
Promisiunea orei fatale pe care
Numai odată cu amurgul
o voi simți mîngîindu-mi ucigator
de tandru carnea sidefie,
surîsul,
suspansul
ceasului de îmbăiere în privirea ta
frapată
de înger indecent și decăzut,
irișii își vor transfera zborul
existențial și concret,
iar eu voi fi doar efectul fluid, îmblînzit
de certitudinea secundei
în care bobocul plesnește în culoarea
galbenului decembrie,
mireasma si zimbet de rotund.