Un gând de-nsingurare pe suflet mă apasă
Făcând să mă gândesc la acea ființă aleasă
Ce m-a făcut să sufăr și să-mi distrug simțirea
La acea ce m-a făcut să-i venerez firea.

Amara nicotină mă duce-n lumea șoaptei
Făcându-ma mai trinst în această lume a faptei
Și mă gândesc topindu-mă încet în umbra nopții
La chinul meu sălbatic și la venirea morții.

Aceeași fericire demonică mă frige
Același drog uscat plămânul mi-l atinge
Făcându-mă să uit de tot ce mă omoară
Când fumul intră-n mine iară... iară... iară...