Mă-ncearcă, uite-așa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele, unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor;

Mă cere, uite-așa, o alternanță,
minuterie pusă pe-un cârlig,
o voce ce mă ține-n rezonanță
când fară voie mă trezesc și strig;

Mă poartă, uite-așa, o unduire,
pe aripi ce le simt, prelung, cum cresc,
simptom acut de gravă cumpănire
între ce vreau și ce am să găsesc;

Mă prinde, uite-așa, un nu știu cine,
și-un nu știu ce m-atrage spre-nserat,
dar semnul tău, tăcut, e pentru mine
și mă trezesc, la poarta ta, când bat.