Am văzut azi în parc un domn
care-și plimba capul într-o lesă,
el pășea în față, capul venea în spate,
amândoi fără cravate,
deși cădea o ploaie morocănoasă
și, la propiu, căcăcioasă.

Pe bancă, o zână, c-o sticlă în mână,
își plângea în ploaie nefericirea,
îi tot dădea târcoale un înger
cu aripi zdrențuite, gata să-i ofere
iubirea.

Scheletul de cal păștea nepăsător
florile ude,
sub dudul în care balaurul,
de limbile celor trei capete
atârna spânzurat, printre dude.

Un zeu ruinat vindea într-un colț
vrăjitoarelor, la jumătate de preț,
cartele telefonice de vorbit cu morții.
Doar spiridușii râdeau, ronțăind
semințe uscate de om
și ghicindu-și în riduri de palmă sorții.


Ce interesantă e noaptea, pe ploaie,
în parcul cimitirului
din Strada Delirului!