Tu esti pustiul de mi-a furat privirea,
Iar eu, neantul ce ti-a umplut uimirea!
Tu esti golul ce-l am acum in suflet,
Iar eu, durerea din al tău cuget!
Cuvintele apuse suntem noi
Si tot noi suntem vântul si furtuna de apoi,
Mersul agale către niciunde
Si plâsul celei mai bătrâne...
Noi suntem ce-a mai rămas din noi:
Un suspin si-un melancolic cânt de-oboi.
Suntem cadenta de cristal
Si-urarea de mai bine din pahar!
Suntem ochiul din mâna străpunsă
Si fulgul de cerneală din copila tristă.
Noi nu suntem, eu sunt, tu esti...
Omniprezenti vom fi si în povesti!