Te-am mangaiat prima oara
intr-un lan de grau ce facea plecaciuni
inaintea ta.

Ti-am sorbit albastrul
din prima floare de Nu-ma-uita pe care
am gasit-o
in campia albastra
pe care ai modelat-o cu varful degetului
de frica
sa nu se intoarca
si sa fuga de atata timiditate adunata din flori.

Te-am tinut de mana
atunci cand am incercat sa prind prima raza
de soare
cazuta-ti din inima
tocmai pe umbra mea care te urmarea credincioasa
si incerca
sa intre in tine
ca sa iti intalneasca sufletul la un ceai.

Te-am sarutat indelung
de fiecare data cand rasareai si asfinteai
in mine
fara macar sa intreb
daca o sa ne facem si maine casa pe aceeasi stanca
si radeam
cand imi spuneai
ca, de fapt, noi locuim in stanca mereu.

Ti-am dat mana
si am pictat impreuna campia albastra din noi
cu flori de Nu-ma-uita.