Ne aflam in cel mai mare oras pe care l-am visat vreodata.
Piete largi, ziduri caramizii,
perfectiunea innoptata intr-o liniste deplina.
Doar noi cativa.
Sa nu-mi cereti mare lucru,
in visele mele, chipurile nu au viatza!
Timpul inghetase,
stiu doar ca atat cat voi fi ametit de betie
nu vom depasi perioada amiezii,
iar ca tzel pentru acest episod
toata lumea se gandeste la marea petrecere din aceasta seara.
Nu-mi amintesc decat florile si rochia ta roz,
improprie,
un card de fete alergau dupa tine,
si el,
ai ajuns langa mine zambind si...
apoi am intrat singur in muzeu, adica la bilete,
o doamna in varsta isi invartea brelocul in aer
intreband ceva,
un curs de biofizica parca,
oricum nu am reusit sa trec de toneta aceea si...
am iesit in curtea mnare a palatului
convins ca admirasem toate minunatiile sale
doar tu,
cu lalele alea imfundate in obrazul meu
de ce nu te pot visa de-aproape?
Ce oras mai e si asta,
ne-am incaierat de vreo cateva ori baietzii intre noi
dar parca nu avea haz,
fara noroi, fara miros de mocirla,
nu auzeam tramvaie sau injuraturi,
dar nunta de diseara va salva totul,
hei baietzi, ati vazut muzeul?
acuma la intrare sunt doua fete tinere, totul e mutat si usa de la toneta deschisa,
puteti sa va serviti
Eu nu imi amintesc decat rochia ta roz
fluturand de-a latul patului dimineatza.