Din piatra cubică de pe trotuarul
Călcat de pașii fără nume,
Eu m-am născut și sunt vârtejul
Ce se invârte printre lume.

Tu ești aceeași întâmplare
Din fericita zi de mai
Când mi-am întins șuierul care
Þi-a spus s-aștepți și să mai stai.

Și-am fost doi pasageri prin viața
Asemuită unui tren,
Pe un traseu ce n-are capăt
Ce tinde vesnic spre etern.

Și poate ar fi fost mai simplu;
Eu - un vârtej, tu - întâmplare,
Să-și aibă fiecare drumul
Pe infinitele trotuare.

Acum sunt singur și roiesc
Prin blondele frunze de toamnă,
Mă strecor dulce printre oameni
Și-mi amintesc de tine, doamnă...