Unghiuri de umbra cresc
in colturi uitate ale unei
camere...
Rugaciuni se inalta catre
rasaritul plin de promisiuni.
Norii intunecati alunga luna
plina de speranta, ca mana
ce acopera ochii largi deschisi catre
adevar ...
Inima-mi e plina de frica
dorintei de viata,
nu vreau nimic, nimic mai mult
decat alta, o alta viata mai buna
cu tumult de vise si sunet
de tunet inecat de promisiuni.
Si acum, vreau doar sa sting
incet, palpainda flacara a neputintei,
a dorintei de liniste
eterna si nevuprinsa. Insa
raspunsul unui fulger efemer
si intarziat
se stinge, in eter,
inainte ca micul gand, sa incerce
sa zboare
intru indreptarea greselii.
Atunci cand idealul indupleca
prin neputinta gandul
de fericire, al unui muritor,
ramane frica,
de adevar.