Am început să cred că era un fel de coșmar
trăsături fine piele foarte albă
într-o harababură desăvârșită
ca un edificiu în mijlocul grădinii
nu am avut curajul să-l întreb
de teribila semnificație
de fabricarea aurului
de voluptatea inhalării unei crize
am rămas confuz și serios pe pod
fotografiat de pe turlele bisericii
și mi se pare că locuiește la mine în cameră
mâinile îi tremurau
definea spovedania
ca pe un fel de pian
abandonat din cauza unei interdicții enigmatice
și doar mergând în tacere
înregistrezi melancolia funestă
până la întretăierea cu calea ferată
nici un martor mi-am plecat fruntea
l-am lăsat să se intretaie-
așa ne cunoscusem și noi.