Învată-mă să iubesc în intuneric
arată-mi tărmul ce răneste vântul
tu care fugi de lacrimi,
te rusinezi de propiul trup
ti-ascunzi dupa râs cuvintele;
află-mi un fel de a iubi fără antidot.
Acum când patul mi-a devenit un râu lin
Și-i greu să scap din vârtejuri
Și soarele dupa-amiezii nu mai e-odihna
cel mult e voce-nceată-n adâncul cerului
doar tu mă poti invăta să iubesc in beznă,
să aflu drumul spre trup fără ajutor
fără cuvinte, fără suspine să-l strâng in brate
și-asa amara ta dragoste să mă adape până-n adâncuri;
și-odată goală să înceapă încet-incet să lumineze
de la lumina crudă a ochilor tăi.