Au început să mă doară secundele
coagulate în vâltoarea anilor
undeva departe de chipul blestemat.
Mai bine nu mă nășteam celulă
eu fiind oricine în afară de Tine
secantă peste tot ce mă bântuie
trist de vreme ce nu ești universul
existențelor mele anterioare.
Tăcerea mea poartă culorile tale
încătușându-mă cu destinul prescris
mult înainte să fii floare
peste cripta unde nu vor curge lacrimi.
Uneori nu-mi este teamă - doar un frig
luciferic sclipește-n nopțile-albastre.