De s-ar întâmpla, Domniță, să mă pierd în ochii tăi,
Rătăcind până la poarta sufletului fără chei,
Și-aș rămâne doar atât cât să mă îndrăgostesc,
De privirea-mbătătoare și obrajii ce-ți roșesc,
Și de părul care-ți cade peste sânii dezgoliți
Sărutați și de luceferi și de ochii rătăciți,
Condamnatu-m-ai o viață c-am pătruns ca un INTRUS,
Într-un suflet de FEMEIE, într-un RAI de nepătruns,
Sau sub POMUL din grădina peste care curge-un râu
M-ai chema pe înserate, șrengărițo, să-ți mai viu?
Să te mângâi cu privirea, să-ți desfac cu dinții părul,
C-un sărut pe sfârc, iubito, să-ți descopăr ADEVÃRUL.
Eu, care nu-ți cer nimic, cutezat-am să-ți dezleg,
Toate tainele ascunse și misterul tău întreg...
Știu, mi-i zice:"Dar de versuri și-ntrebări fără răspuns
Duc eu lipsă când atâția la picioare mi-au supus,
Chiar și Soarele, și Luna, pân' și Fructul mult râvnit,
Însă, vezi, în graba lor, la un lucru n-au gândit:
Ce folos c-au dat pe mine prețuri care mai de care,
Când nimic din ce-i al meu nu mai este de vânzare?
N-am să-ți dau gura, străine, nici privirea-mbătătoare,
Am să-ți dau un sfat și-atât:"Leagă-ți rana ce te doare,
Și te vindecă cum știi de amorul tău rănit
Căci unui străin, ca tine, n-am NIMIC de oferit!"
............................................................
Știi, eu nu-ți cer nimic din tot ceea ce există,
DACÃ M-AM ÎNDRÃGOSTIT... N-AI DE CE SÃ FII TU TRISTÃ.