“Când tot se-nveseleste, când toti aici se-ncântã,
Când toti îsi au plãcerea si zile fãrã nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântã
L-al patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzãtori.”
Mihai Eminescu

nimeni nu intelege
ce-i iubirea de tara
pana nu iese
si el o data afara.

nimeni nu stie
cat de greu se plateste
cu lacrime amare
locul ce se tanjeste.

aici departe,
toate isi au un loc,
pentru ei
toate isi au un noroc.

de esti strain de tara,
esti tratat ca strain,
si ti se da otrava
in loc de vin.

pe-aici pe unde sunt
mereu ceva lipseste,
un tata, si un frate,
o mama ce iubeste.

nimeni nu stie
ce e-n sufletul meu,
cum dorul ma omoara,
mereu, mereu, mereu.

nimeni nu intelege,
decat daca a plecat
si el din tara afara
macar o dat’.