Eu sunt nebunul !

Novicele: Eu sunt nebun ? Daca da, cum sa fiu unul mai bun ? Chiar profesionist!
Maestrul: Nerabdatooor ... mai esti.
Aaaaaaaaaa...

Lectia I – litania nebunului profesionist:

Nu incapi in tablou -
nu-i nimic, nici eu
- sunt ingerul acromegalic, pervertit si invalid, abandonat in sanatorii
vesele si monocrome, desprinse din filmele de groaza ale anilor ’30.
– am ditamai capul, iar in fundal, parca rezemandu-se pe umeri
zburatacesc farfurii zburatoare (sau ce-or fi ele ?!)
cu aura angelica deasupra capului
cu aripioare de musculita de otet
aripi dintr-acelea subtirele, aproape transparente, cu nervuri de frunza sangerie
Nervurile de frunza imi cad deasupra capului – ca o plasa.
Plasa m-a intregit, m-a tintuit la inceput – fara ea nu eram om
- pluteam, zburam, ce faceam fara ea ?!
Morala: ce om mai e om fara plasa de aripa de musculita extraterestra ?! Heh...
Vivaldi si-a rupt toate cele 7 arcusuri „din dotare” incercand sa iasa...
Eu cant la „ganduri si cuvinte” - paranoie si schizofrenii
asa ca nu am nevoie de arcus
- si nu am ce rupe – deci am scapat pe cuvant de onoare
ca doar n-o sa zbor singur ca nebunu’ ! sunt prea usor de interceptat
de tunurile de la sol, care trag cu promisiuni si mita in robe albe de martir.

Nu ma mai cautati in voi ! n-aveti buzunare incapatoare...
Eu sunt nebunul – singurul si ultimul -
si am ramas cu al 7-lea cuvant de onoare.