Întunericul încet se lasă,
În inima-mi acum de gheață,
Iar în negura creată,
Nici o dragoste curată.

Creaturi cu chip frumos,
Îți mănâncă-ncet din os;
Și te fac să le crezi,
Minciuni ce-ntruna tu le vezi...

Ah...cât de mult tu îți dorești,
Niciodata să-ntâlnești,
Moartea lentă și amară
A dragostei de primăvară.

ÃŽntunericul devine noapte,
Peste lacul,plin de inimi,
Apărut din mii de lacrimi,
Locul dragostei secate.

Ucigașă de iubire,
Ai lăsat un gol în mine,
Transformând un lac in mare
Luându-mi inima cu tine.

Obosit de amăgire...
Am rămas cu-n gol în mine...
Am rămas străin de tine!