Nici unul dintre noi n-a fost să fie
Alesul care-n ceasul ce palpită,
Sub fruntea mării, albă și grăbită,
Să scoată vălul Mamei din vecie.

Fecioara Mării, îndelung privită
Și Stella Maris cu privirea vie,
Apoi Diana, castă cum se știe,
Călăuzesc lucrarea-nveșnicită.

Le știu pe toate. Gândul lor revine
În oricare ființă întrupat.
Mai sper s-o văd pe-aceea care ține

Ființa mea pe drumul neumblat.
Nu-i doar o mamă în înalt de mine.
ÃŽn fiecare una ne-a vegheat.