la piciorul muntelui ne primeau cu
inflexiuni calde și liniștitoare
înlăuntru
pictate umbre îmbrățișate
pereții șlefuiți cu tandrețea
urmelor într-o singură direcție
distanțele se subțiau pînă la memoria unei vieți
trăite într-o singură zi după țipătul
roșu
pînă la sosirea unicornului
pulsînd sincron cu
regăsita iluzie
pietrele făceau transfer de sentimente
cu memoria încifrată a zilei impare
ziua respiram liniștea
așteptînd să crească ploile
noaptea pur și simplu ne iubeam
următoarea dimineață ne deștepta născuți
cu buza pe gîndul unui copil de rouă.