astăzi,
vreau să trăiesc
măcar între șapte și nouă,
până mă termini ca pe o cafea
povestită la un fum de țigară,
(apropo, iarba început să crească din nou)
iar apoi,
îmi decizi viitorul
în zațul depus peste noi
ca peste un sfârșit de poveste.

m-am săturat
să beau bere fără alcool,
cafea decofeinizată,
să iubesc fără să mă doară
fiecare zi pierdută
departe de gândul tău,
fiecare ceas rătăcit
printre două plecări înspre tine.

azi, vreau să trăiesc
măcar între șapte și nouă,
până când vei înțelege
că viața cade peste noi
ca o amânare.