Atuncea cand lumina s-aprinde din senin
Si scârțâitul ușii îți dă sumbrii fiori
Atuncea nu-i momentul , aproape mort-să mori
Ci îmblânzindu-ți fiara să torni apă în vin

Atuncea când și frica îți îngheață de frică
Atuncea când și noaptea îți urlă în orbite
Să-ngâni încet, ironic, vorbe meșteșugite
Să chemi descântul lucid ce vraja o ridică

Plină de fantome la pubertate
Iubirea ta, ostatic în cetate